Spital Lotus - Ploiesti
Aducem îngrijire, speranţă şi excelenţă în sănătate!
0244 - 510 808

Despre noi Articole medicale

Cum diagnosticam infertilitatea masculina?

Atunci cand descoperim o problema in fertilitate in cuplu, medicul va trimite barbatul la investigatii, in paralel cu investigatia femeii.

Ce este spermograma?

Spermograma este o investigatie recomandata atunci cand exista suspiciune de infertilitate in cuplu.

Spermograma clasica include numararea spermatoizilor, verficarea motilitatii lor, forma lor morfologica, PH-ul, cantitatea, dar si nivelul aglutinatiei care sugereaza prezenta de anticorpi. Se recomanda efectuarea spermoculturii pentru detectarea bacteriilor si examinarea citologica care ne permite detectarea prezentei altor celule in sperma, cum ar fi celulele epiteliale.

Pot fi efectuate, de asemenea, teste biochimice pentru detectarea problemelor la nivelul prostate sau o obstructie la nivelul ductului seminal.

Tipuri de teste speciale

Testul HALOSPERM - permite determinarea cantitativa rapida a fragmentarii ADN-ului spermatozoizilor. Fata de analiza de spermograma obisnuita care nu urmareste calitatea materialului genetic spermatic, testul Halosperm ofera o evaluare mai corecta a calitatii spermatozoizilor.

Testul se recomanda cuplurilor cu infertilitate idiopatica (de cauza necunoscuta) sau celor cu avorturi repetate. Rezultatul trebuie interpretat de catre specialistul de infertilitate in context clinic si ajuta la alegerea celei mai potrivite metode de reproducere asistata pentru cuplul in cauza.

Testul MSOME – ne furnizeaza informatii despre structura morfologica a spermatozoidului sub un microscop performant care este x6000 , care ne permite sa ne uitam la conformatia morfologica si putem determina daca infetilitatea provine din malformatia capului spermatozoidului. Ne mai permite izolarea de spermatoizi cu activitate la nivelul cozii la barbarti cu spermograma scazuta sau cu motilitate scazuta.

Acest tip de analiza se recomanda barbatilor la care spermograma clasica a iesit cu azospermie sau cu probleme in motilitate, si in cupluri cu sindrom de avorturi recurente la primul trimestru,indiferent daca sarcina s-a obtinut prin FIV sau pe cale naturala.

In cazul in care se diagnosticheaza o problema la nivelul morfologic a spermatozoidului, se poate apela la metoda BARTOOV sau IMSI, care prin selectionarea microscopica a spermatozoidului putem imbunatati sansele de a obtine o sarcina cu procedura FIV, fertilizare in vitro.

Dr. Shalom Lam
Medic specialist obstretica-ginecologie Spital Lotus

Despre vaginita bacteriana, simptome, cauze si factori de risc

Sanatatea intima ne poate fi uneori afectata cu toate ca suntem atente sau ne informam constant si ne ingrjim pentru a ne simti bine in pielea noastra.

Vaginita bacteriana este o afectiune intima cu care se confrunta orice femeie la un moment dat in viata.

Este declansata de un dezechilibru al florei vaginale, mai exact atunci cand flora – dominata in mod normal de lactobacili – este inlocuita cu o flora abundenta si complexa de bacterii care sa gasesc in vagin.

Responsabila pentru vaginoza bacteriana este, de cele mai multe ori, Gardnerella Vaginalis, o bacterie care face parte din flora noastra normala dar atunci cand flora este dezechilibrata si se inmulteste excesiv, provoaca infectia.

La nivelul florei normale vaginale exista diverse tipuri de bacterii. Atunci cand au loc modificari ale conditiilor optime (fie temperatura, stres, PH, etc), cresc in exces bacterii care pot duce la infectie vaginala, sau mai bine spus vaginita bacteriana.

Care sunt simptomele

Simptomele pot fi specifice sau nespecifice, si pot include:
i. Un miros neplacut (care pot fi mai pregnant dupa contact sexual)
ii. Secretie mai abudenta, care poate fi de mai multe consistente si culori
iii. Prurit (mancarime)
iv. Arsura sau iritatie
v. Uneori poate fi chiar nesimptomatica

Cele mai intalnite simptome constau in secretii abundente, omogene, cu miros neplacut, de culoare alb-gri. Se poate totusi intampla ca unele femei sa aiba secretii galbui. Depinde mult de fiecare organism in parte, de obiceiurile noastre alimentare si, pana la urma, de stilul de viata al fiecareia dintre noi. De asemenea, e posibil ca mirosul sa fie asemanator celui de peste, destul de neplacut si in general mult mai accentuat in urma unui contact sexual.

Unele femei au mai acuzat senzatii de arsura, mancarimi si chiar dureri in timpul actului sexual. De la caz la caz, aceste manifestari pot fi mai mult sau mai putin agresive, existand posibilitatea ca unele femei sa constate schimbari destul de neplacute, precum inrosirea si umflarea vulvei.


Care sunt cauzele

Cauza exacta ramane necunoscuta. Se pare ca apare mai frecvent la femei cu activitate sexuala regulata. Atentie: Nu este BST (boala cu transmitere sexuala)! Acest tip de infectie poate sa apara si la femei care nu au avut contact sexual.

Care sunt factorii de risc

Studiile au evidentiat un risc crescut pentru infectiile pelvine, atunci cand in sarcina pot duce la travaliu prematur, interventii chirurgicale pe cale vaginala sau consumul in exces de antibiotice orale.

Cum depistam vaginita bacteriana

Cand sunt semne ca sanatatea intima ne-ar putea fi afectata, conteaza mult daca ne testam inca de la primul simptom stanjenitor. De aceea, cand simti un disconfort la nivelul zonei tale intime, nu neglija simptomele, testeaza-te.

Vaginita bacteriana poate fi diagnosticata doar de catre un medic ginecolog, la un control de rutina se poate depista usor, procedura nefiind dureroasa, se examineaza microscopic secretiile vaginale (procedura consta in recoltarea secretiei, se aplica pe lame si se examineaza la microscop).

Aceasta analiza poate depista si ale infectii care pot produce simptome similare vaginitei bacteriane.

Din acest motiv este recomandat consult la medic pentru a stabili diagnostic corect si ulterior tratament adecvat.

Tratamentul recomandat

Tratamentul consta in administrarea antibioticelor sub diverse forme (administrat fie oral sau ovule intravaginale sau crema aplicata intravaginal). Medicatia poate fi scrisa doar de catre medical specialist ginecolog.

Spalaturile vaginale dese nu sunt recomandate fiindca distrug flora si echilibrul normal care pot duce la alte patologii. Se recomanda tratamentul si pentru partenerii sexuali in caz ca vaginita persista.

Dr. Shalom Lam

Apendicectomia transombilicală asistată laparoscopic (TULAA) la copil. Există beneficii?

Dezvoltarea conceptului de chirurgie minim invazivă în ultimele două decenii, a determinat echipe de medici să încerce o serie de tehnici care au urmărit simplificarea maximă a actului operator. Simplificarea a vizat în primul rând scurtarea duratei intervenţiilor, utilizarea unui număr redus de trocare şi de instrumente şi în consecinţă generarea unor costuri reduse per intervenţie precum şi scurtarea duratei de spitalizare.
Apendicectomia transombilicală asistată laparoscopic (TULAA) la copil. Există beneficii?
Unele intervenţii chirurgicale s-au transformat din intervenţii laparoscopice în intervenţii asistate laparoscopic şi acest nou concept a fost introdus şi în chirurgia pediatrică (de ex. TULAA – transumbilical laparoscopic assisted appendectomy, cura herniei inghinale asistată laparoscopic, LATEP laparoscopic assisted transanal endorectal pull-through).
Tehnica presupune existenţa a două instrumente indispensabile şi anume: un telescop de 10 mm diametru la 0 grade, cu canal de lucru pentru instrumente de 5 mm precum şi o pensă apucătoare de 5 mm diametru şi lungime de peste 40 de cm. Lungimea pensei depinde de lungimea totală a telescopului, insert-ul pensei trebuind să fie cu cel puţin 3-4 cm peste lungimea telescopului. De asemenea telescopul cu canal de lucru poate fi cu sistem optic montat la 90 de grade sau 45 de grade faţă de axul logitudinal. Evident este
necesar şi un trocar de 11 mm. Foarte importantă este prezenţa în sala de operaţie a unei mese de operaţie care să permită multiple reglaje ale poziţiei în timpul intervenţiei, deoarece manipularea intestinului în cavitatea peritoneală este mult limitată de prezenţa unui singur instrument care se mişcă monobloc împreună cu telescopul. Modificarea repetată a poziţiei pacientului, prin intermediul mesei de operație, face ca ansele de intestin subţire să „elibereze” cecul în fosa iliacă dreaptă şi să faciliteze identificarea şi apucarea apendicelui. Este de preferat ca pensa apucătoare să fie cu cremalieră, care să blocheze instrumentul după apucarea vârfului apendicelui, şi mai mult, pensa să fie cât mai puţin traumatizantă pentru ţesuturi, mai ales inflamate, ca în cazul apendicitei acute. Odată apendicele fixat în pensă, acesta este exteriorizat prin ombilic împreună cu telescopul şi trocarul de 11 mm, după care apendicectomia se desfăşoară în mod „tradiţional”, la final bontul apendicular fiind abandonat în cavitatea peritoneală. Bineînţeles că fezabilitatea TULAA depinde de anumite circumstanţe şi anume: forma anatomo-patologică de apendiciă (un apendice gangrenos, perforat sau pe cale de perforare nu poate fi tratat utilizând TULAA) dimensiunile şi poziţia apendicelui (un apendice foarte scurt, imobil nu poate fi exteriorizat prin ombilic, la fel apendicele retrocecal), apendicita acută complicată face imposibilă TULAA. În aceste cazuri se recurge la continuarea apendicectomiei laparoscopice cu trei porturi. La copil cecul şi colonul ascendent par să fie mult mai mobile în comparaţie cu adultul, fără riscuri de a amputa spontan apendicele sau de a produce sângerări sau hematoame în zona ceco-ascendentă a colonului. Durata intervenţiei este de maxim 15-20 de minute şi depinde foarte mult de conformaţia cicatricii ombilicale şi de experienţa echipei operatorii. La cazurile operate în clinica noastră nu s-au înregistrat incidente şi complicaţii postoperatorii. Dacă la finalul intervenţiei se va practica şi infiltrarea ombilicului cu anestezic local, consumul de analgetice este foarte redus, confortul postoperator este mult îmbunătăţit, copilul se mobilizează precoce. Dacă intervenţia se desfăşoară în cursul dimineţii pacientul poate fi externat în aceeaşi zi. Aspectul estetic după TULAA este indiscutabil net superior oricărei altei tehnici de apendicectomie. În concluzie, există beneficii reale ale TULAA la copil, dar la cazurile selectate.

Revista Medical Market - Chirurgie

Otorinolaringologia şi chirurgia cervico-facială

Otorinolaringologia şi chirurgia cervico-facială, specialitate medico-chirurgicală cunoscută în ţara noastră sub acronimul ORL, reprezintă acea specialitate a medicinei care se ocupă de diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor nasului şi a sinusurilor, a urechilor, a gâtului, gurii, laringelui şi a structurilor învecinate din zona capului şi gâtului.

Subspecialitățile otorinolaringologiei şi chirurgiei cervicofaciale:

Otologia – reprezintă acea ramură a otorinolaringologiei care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul medical şi chirurgical al afecţiunilor urechii: hipoacuzia, afecţiunile infecțioase-supurative ale urechii, traumatisme auriculare, patologia tumorală auriculară, probleme de echilibru, acufene (sunete în urechi) şi tinitus, unele afecţiuni ale nervilor cranieni şi afecţiuni malformative congenitale auriculare şi otologice.
Rinologia – se ocupă de diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor medicale şi chirurgicale ale nasului şi sinusurilor paranazale, printre care: patologia obstructivă nazală, rinitele alergice, patologia alergică şi infecţioasă sinusală, tulburări olfactive, sângerările nazale – epistaxisul, tumori nazo-sinusale, patologia bazei craniului.
Laringologia – diagnostichează şi tratează afecţiunile faringo-laringiene printre care tulburările de fonaţie şi răguşeală, tulburările de deglutiţie, durerea în gât, boala de reflux gastro-esofagiană, infecţiile şi tumorile faringo-laringiene, parezele de nerv recurent.
Chirurgia plastică şi reconstructivă cervico-facială – diagnosticul şi tratamentul chirurgical sau proceduri minim invazive în scopul corectării cosmetice şi funcţionale ale malformaţiilor feţei şi gâtului.
Chirurgie cervico-facială – diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor tumorale benigne sau maligne ale pielii feţei şi gâtului, ale nasului, sinusurilor, gurii, laringelui şi faringelui, gurii esofagului, glandelor salivare şi ale glandei tiroide.

Fibromul nazofaringian la copil

Fibromul nazofaringian este cea mai caracteristică tumoră benignă a cavumului, cea mai frecventă și mai importantă tumoră faringiană a copilăriei.
Sebileau a numit-o „tumoare a pubertăţii masculine“ dar este de fapt o tumoră a „copilăriei masculine“ cu debut de obicei în jurul vârstei de 7-8 ani sau chiar și mai devreme, existând și debut la vârsta de 4-5 ani.
Etiologie
Cauza apariţiei fibromului nazofaringian este insuficient cunoscută.
Se pare că anumiţi factori cum ar fi: vegetaţiile adenoide, tulburările endocrine, etc., prin repetarea lor, au un rol important în etiologia acestei afecţiuni. Vegetaţiile adenoide prin iritarea periostului bolţii cavumului și al regiunii pericoanale, poate se pare stimula dezvoltarea fibromului.Dintre tulburările endocrine, insuficienţa hipofizotesticulară cu scăderea cetosteroizilor din urină determină dezvoltarea tumorii la pubertate, ulterior putând să regreseze la maturitatea sexuală. Diverși autori incrimineză și alte cauze favorizante precum: tulburări în osificarea bazei craniului, care este mai prelungită la sexul masculin, tulburări în evoluţia canalului craniofaringian, tulburări în dezvoltarea hipofizei faringiene, persistenţa fibrocartilajului embrionar din care are loc dezvoltarea oaselor craniene. luminoase poate să apară sfaceluri la nivelul extremităţii anterioare a tumorii, o cororaţie cenușie sau brună, datorită și infecţiei supraadăugate la acest nivel.
Rinoscopia posterioară decelează tumora, volumul, aspectul și localizarea sa, putând să ocupe tot cavumul și să obstrueze una sau amândouă coanele.
Bucofaringoscopia poate arăta o bombare a vălului palatin în jos, orizontalizarea bolţii palatine, sau în cazurile avansate putem observa chiar tumora ce coboară din cavum în orofaringe. Evoluţia tumorii este progresivă, cu un prognostic rezervat.Dacă nu se
tratează, dacă nu se operează, copilul se anemiază treptat, tumora se extinde mult, copilul capătă un aspect caracteristic, cu baza nasului mult lăţită, cu ochii exoftalmici, îndepărtaţi și cu deformarea maxilarelor. În cazul evoluţiei tumorii spre endocraniu apare cefaleea, staea de torpoare, staza papilară, tulburări ale intelectului.Pe fondul anemiei grave instalate, pot să apară complicaţii septice de vecinătate sau la distanţă, precum și afecţiuni intercurente, care pot avea o evoluţie nefavorabilă.
Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul de fibrom nazofaringian se pune pe datele clinice: obstrucţia nazală progresivă, fără caracter inflamator, fără adenopatii, la sexul masculin, cu vârsta între 7-15 ani, de obicei din mediul rural, cu sângerări nazale repetate și în cantitate mare, ulteror putând să apară rinoree, hipoacuzie, cefalee, etc.
De elecţie în diagnosticarea fibromului este examenul radiologic dar în special examenul imagistic. Examenul histopatologic este cel mai concludent, dar și cel mai traumatizant, fiind extrem de riscant datorită sângerării fulminante ce poate să apară.Efectuat totuși cu maximă prudenţă, de la nivelul prelungirii nazale a tumorii și cu un tamponament anterior strâns, este de un real ajutor. Diagnosticul diferenţial al fibromului nazofaringian se face cu: fibromixomul, care are o inserţie largă pericoanală și o consistenţă fermă,
dar nu dă epistaxisuri și nici nu are prelungiri; cu chisturile plafonului cavumului, care sunt ferme dar nu dau eroziuni și au o culoare cenușiugălbuie; cu tumorile benigne ale cavumului precum: lipoamele și neurinoamele care sunt laterofaringiene, craniofaringioamele și cordoamele care sunt posteosuperioare; tumorile maligne și anume: sarcomul care dă metastaze ganglionare; limfocitoamele și limfoepiteliomul cu o consistenţă mai moale.De asemenea și vegetaţiile adenoide foarte mari ce se însoţesc uneori de ușoare sângerări se deosebesc de fibrom prin consistenţa lor moale și prin suprafaţa neregulată dar și prin absenţa invadării structurilor învecinate.

Revista Medical Market - ORL

Colecistul

Colecistul(veziculă biliara sau fierea) este un rezervor al bilei, produsă de ficat în drumul acesteia de la ficat către duoden.
Înmagazinarea bilei în colecist permite acumularea acesteia în vederea evacuării în momentele de digestie. Colecistul se contractă și evacuează întreaga cantitate de bilă în tubul digestiv pentru a se permite efectuarea unei digestii normale.
Atunci când apăr diverși factori care perturbă acest mecanism digestia se face cu greutate(în absența unei cantități suficiente de bilă) generându-se flatulență, dureri, modificări ale tranzitului intestinal.
Factorii care pot determină o funcționare defectuoasă a colecistului în general sunt următorii:
- Factori care împiedică evacuarea normală a bilei din colecist prin tulburări ale motilității acestuia sau deschiderea insuficiență a anumitor ,,portite’’ de-a lungul căilor biliare până în duoden. De foarte multe ori acest mecanism este legat de o labilitate psihică exagerată a pacientului.
- Alți factori care împiedică evacuarea normală a colecistului sunt cei obstructivi. Aceștia sunt reprezentați de concentrări ale sărurilor biliare care formează noroi biliar sau litiază biliară (pietre).
În funcție de cât de afectat este colecistul de aceste două principale mecanisme patologice acesta poate să genereze o suferința locală sau generală. De la dureri locale-hipocondrul drept eradiate în umărul drept sau în zonă epigastrică până la manifestări algice intense colicative iar în caz de suprainfecție-febră. În cazuri foarte grave, colecistul se poate perfora generând peritonite de diverse grade de gravitate.
În general tratamentul de elecție este constituit din tratament medical care asigură o normalizare a funcției colecistului dietetic (pentru a permite ocolirea factorilor alimentari nocivi pentru colcist) și în sfârșit, cel chirurgical atunci când primele două tratamente eșuează.
Tratamentul chirurgical constituie din colecistectomie(îndepărtarea chirurgicală a colecistului) și se poate face pe cale clasică, deschisă, prin incizia mediană a abdomenului de la apendicele sifoid la ombilic.
O altă metodă este reprezentată de colecistectomia laparoscopica în care este ocolită incizia mediană a abdomenului, practicându-se mici butoniere orizontale ale abdomenului. Prin acestea se întroduc niște instrumente lungi care permit vizualizarea interiorului abdomenului, disecția colecistului și extragerea acestuia. Dacă recuperarea pacientului în urmă intervenției clasice se face în 10-14 zile prin operația laparoscopică (operație minim-invaziva) recuperarea se poate face în 2-3 zile maxim.
Avantajul intervenției laparoscopice este considerată recuperare pentru pacient fiind mult mai rapidă, manifestările algice post operatorii fiind minime și reînceperea activității socio-profesionale cât se poate de rapid.
În Spitalul Lotus, peste 85% din intervențiile de îndepărtare a colecistului (colecistectomie) se fac laparoscopic, deoarece ne dorim ca pacientul să fie mulțumit, iar ,,urmele’’ intervenției să fie cât mai puțin evidențiate.

INFERTILITATEA IN CUPLU

Un cuplu este considerat infertil (Si aici vorbim de ambii parteneri) atunci cand exista esecul de a procreea pe durata a cel putin un an. Se pare ca aceasta problema este din ce in ce mai frecventa si la noi, afectand aproximativ 10-15% din cupluri. Acest lucru se datoreaza in primul rand amanarii perioadei de conceptie dupa varsta de 30-35 de ani, cateodata pana dupa varsta de 40 de ani, cat si datorita alimentatiei deficitare si factorilor socio-economici.
In general, se vorbeste de trei categorii mari de infertilitate, in functie de cauza primara, care poate fi feminina, masculina sau mixta.
Principalele criterii pe care trebuie sa le aveti in vedere:
- Productia de spermatozoizi la barbat si de ovocite la femei;
- Mobilitatea spermatozoizilor;
- Capacitatea de fecundare a spermatozoizilor;
- Nidarea corespunzatoare a oului fecundat in cavitatea uterina;
- Dezvoltarea normala a oului (embriogeneza).
Pentru a preveni aparitia acestei probleme majore de cuplu, care are un puternic impact social si psihologic, partenerii de cuplu trebuie sa retina cativa factori de risc care trebuie evitati:
- prevenirea si tratarea corecta a infectiilor din sfera genitala
-evitarea consumului de tutun si alcool
- prevenirea bolilor cu transmitere sexuala
- evitarea expunerii la substante toxice
- pastrarea greutatii corporale si tratamentul diverselor tulburari endocrine.
Cauzele infertilitatii feminine pot fi clasificate astfel:
- Anovulatia si lipsa de aparitie a ovulatiei este una din cele mai frecvente cauze de infertilitate feminine; apare mai ales la pacientele ce au menstruatii neregulate si la pacientele ce depasesc 40 de ani( ciclurile menstruale nu mai sunt ovulatorii)
- patologia tubara si lipsa permeabilitatii tubare si nu numai( disfunctionalitatea mucoasei tubare), asa zis-ul sindrom al trompelor infundate;
- patologia colului uterin sa fie tumorala, dar mai ales patologia inflamatorie-infectioasa
- patologia uterina si adenomioza, fibroame uterine, malformatii uterine, etc
- patologia peritoneala si aderente postoperatorii, inflamatorii, endometrioza pelvina, etc.
Infertilitatea determinata de factori masculini

- avand in vedere incidenta mare a infertilitatii masculine, spermograma reprezinta principala investigatie in explorarea cuplului infertil.
- daca numarul, morfologia, mobilitatea spermatozoizilor sunt afectate, acestia nu sunt capabili sa fertilizeze ovocitul.
- cea mai frecventa cauza de infertilitate masculina este de origine anatomica congenitala: absenta canalului deferent, sindroame genetice sau dobandite: varicocel, antecedente infectioase sau traumatice locale si mai rar de cauza hormonala, imunologica sau genetica.
- daca spermograma este anormala sunt necesare o serie de teste suplimentare: consult urologic, ecografie testiculara, teste infectioase (spermocultura, examen secretie uretrala, test pentru Chlamydia din secretia uretrala), teste hormonale (FSH, LH, prolactina, testosteron), teste imunologice (anticorpi antispermatici din sperma) si teste genetice (cariotipul din sangele periferic, testarea fragmentarii ADN-ului spermatic, test pentru microdeletii ale cromozomului Y), biopsie testiculara.
- calitatea spermei poate fi influentata si de fumat, alcool, droguri, anumite medicamente, steroizi, caldura locala excesiva, mediul toxic.
Infertilitatea mixta este cauza a 30-40% din cazurile de infertilitate si este rezultatul unor probleme care afecteaza ambii parteneri. Un exemplu comun este o motilitate scazuta a spermatozoizilor la barbat si o anomalie a trompelor uterine la femeie.
Teste de evaluare a infertilitatii la femei:
- examen medical general pentru evaluarea starii de sanatate generala si a existentei altor boli care pot afecta fertilitatea.
- Foliculometria si examinarea ultrasonografica , pentru monitorizarea cresterii foliculului, endometrului.
- AMH
- Testosteron, DHEAS, Cortizol, Prolactina
- Testari pentru infectia urogenitala ,cum ar fi in infectia cu Chlamidii, infectiile TORCH.
- analize de identificare a ovulatiei si teste de laborator in sange sau urina. Exista si teste de ovulatie pentru identificarea ovulatiei care se pot folosi acasa.
- Sonohisteroscopie, histeroscopie – metode de investigare pentru evaluarea uterului și a trompelor uterine. Acest test este efectuat cu ghidare ecografică.
- analize de sange — factori implicati în reglarea ciclului menstrual și a ovulației. Acestea includ, de obicei, nivelul FSH-ului din primele 3 zile ale ciclului pentru estimarea rezervei ovariene, progesteronul în ziua 21-a a ciclului, estradiolul, TSH pentru evaluarea funcției tiroidiene.
- ecografie transvaginala simpla pentru evaluarea uterului (de exemplu in cazul in care se suspecteaza fibroame uterine, polipi uterine, etc.).
- laparoscopie pentru cazuri gen endometrioza, chisturi ovariene, adeziuni post-operatorii sau dupa anexite.

Teste de evaluare a infertilitatii la barbati:
- examen medical general pentru evaluarea starii de sanatate generala si a existentei altor boli care pot afecta fertilitatea.
- Spermograma pentru evaluarea cantitatii, calitatii si motilitatii spermatozoizilor.
- uneori se fac ecografii testiculare/scrotale pentru diagnosticarea unor afectuni ale testiculelor.
- Teste la infectia urogenitala, pentru diagnosticarea unei prostatite
- testari hormonale
Este de precizat ca pentru femeile peste 35 de ani, intervalul se reduce la 6 luni din cauza scaderii naturale a fertilitatii dupa aceasta varsta si, de asemenea, pentru a conserva timp pretios.
Spitalul LOTUS dispune de specialisti calificati in problemele infertilitatii atat feminine cat si masculine, iar toate investigatiile propuse de medici se pot efectua aici.

Dr Oana Dumitrescu
Medic specialist obstetrica ginecologie








Controalele periodice la medicul ORL

• Prevenția este calea cea mai bună către o stare de sănătate cât mai durabilă
• Consultul ORL modern presupune efectuarea unei videofibroscpii prin intermediul căreia zonele anatomice de interes, greu vizibile în trecut, sunt acum atent examinate prin intermediul unei videocamere ale cărei performanțe sunt remarcabile (imagini HD).
• În specialitatea ORL, simptome care ar trebui să “alarmeze” sunt:
• obstrucția nazală persitentă uni sau bilaterală care poate fi manifestarea unor afecțiuni ca deviația septului nazal, rinită cronică hipertrofică, polipoza nazală. Ignorate aceste afecțiuni pot afecta calitatea vieții și pot genera complicații (sinuzite acute sau cronice)
• Răgușeală peristentă peste 3 săptămâni – poate fi semnalul unei patologii a corzilor vocale, dintre care cea mai gravă este cancerul de laringe. Descoperit în faze incipiente, acest tip de cancer are șanse mari de vindecare.
• Apariția unui “nodul” vizibil la nivelul gâtului – trebuie rapid investigat, eventual se recomandă excizia acestuia în vederea examenului histopatologic.
• Scăderea auzului – chiar dacă în majoritatea cazurilor este vorba de niște afecțiuni ușoare, tratabile (dop cerumen, otite externe sau medii), în anumite cazuri scăderea bruscă a auzului poate fi semnul unui “infarct” la nivelul urechii interne. În acest caz, tratamentul trebuie inițiat cât mai rapid, existând riscul pierderii definitive a auzului.

MANAGEMENTUL DURERII POSTOPERATORII

Managementul durerii postoperatorii este in acest moment o preocupare de prima linie in intreaga lume.
Statisticile spun ca, dincolo de teama pentru rezultatul final al interventiei chirurgicale, principala temere a pacientilor tine de riscul ca durerile postoperatorii sa fie intense si necontrolate.
Durerea este definita ca o „experienta senzoriala si emotionala neplacuta, asociata cu leziune tisulara actuala sau potentiala sau descrisa in termeni echivalenti unor asemenea stari”.
Cum apare durerea? Mecanismele sunt complete, incercand a rezuma pentru a spune ca de la nivelul plagii operatorii, unde exista o serie de receptori numiti NOCICEPTORI, stimulul dureros este transmis prin fibre nervoase (fb Abeta, fb Adelta, fb C) catre maduva spinarii unde are loc un prim proces de modulare a durerii prin intermediul unor mediatori specifici (subst. P, GABA) si apoi prin tractul spinotalamic si spinoreticular ajunge la nivel cortical unde are loc perceptia si interpretarea senzatiei dureroase.
Perceptia asupra durerii poate fi modulata de comportamentul afectiv al pacientului, astfel concentrarea asupra durerii creste intensitatea sa, in timp ce gandirea pozitiva amelioreaza durerea.
Este absolut evident faptul ca o experienta neplacuta legata de durere modifica perceptia pacientului, creste gradul de anxietate al acestuia, cu efecte negative asupra calitatii vietii si nu in ultimul rand asupra procesului de vindecare.
De aceea obiectivul nostru este”OPERATIA FARA DURERE”.
Este vorba defapt de managementul perioperator, care incepe inca din momentul vizitei preanestezice si include totalitatea tehnicilor utilizate pentru controlul durerii induse de gestul chirurgical, dar si terapia simptomatica menita sa controleze simptomele disconfortante frecvent intalnite in postoperator (greata, voma, prurit, constipatie), ca si recuperarea rapida postoperatorie.
Pentru atingerea acestui obiectiv in cadrul departamentului de Anestezie si Terapie Intensiva din Spitalul Lotus am implementat Protocoale de Terapie a Durerii.
Astfel o prima etapa este evaluarea perioperatorie si anticiparea strategica a analgeziei postoperatorii, tinand cont de:
1. -tipul de interventie
2. -evaluarea severitatii durerii postoperatorii- cu ajutorul scalelor numerice si vizuale (scoruri de durere).
3. -conditii medicale asociate (ex: prezenta afectarii respiratorii sau cardiace, alergiile, etc.)
4. -calcularea raportului risc/beneficii pentru tehnicile disponibile.
5. -preferinta pacientului sau experimentele dureroase anterioare.
Urmatoarea etapa este pregatirea preoperatorie a pacientului ce presupune:
1. -ajustarea sau recomandarea de a continua tratamentul pentru acele medicamente a caror retragere provoaca sindromul de abstinenta.
2. -tratarea anxietatii si durerii preexistente.
3. -premedicatia.
4.-educatia pacientului si a familiei – datele din literatura indica faptul ca dozele de analgetice utilizate sunt mai mici la acei pacienti care au primit educatie preoperatorie si de patologie asociata.
In functie de tipul interventiei chirurgicale anesteziile ce pot fi utilizate sunt: anestezie generala, anestezii loco-regionale( rahidiana, peridurala, blocuri nervoase) sau combinate (AG + peridurala).
De altfel tratamentul durerii postoperatorii incepe inca din timpul interventiei chirurgicale (analgezie preemtiva) prin utilizarea la sfarsitul operatiei a unor combinatii medicamentoase menite a asigura controlul durerii imediat postoperator.
In perioada postoperatorie imediata (primele 24 h), utilizam cu succes terapia multimodala a durerii.
Cu ajutorul formularelor de durere, dupa modularea corecta a intensitatii durerii, se administreaza combinatii de medicamente din diverse clase (opioizi, AINS, paracetamol) care, actionand prin mecanisme diferite, asigura o analgezie superioara cu efecte adverse minime.
Extrem de eficienta in controlul durerii este analgezia peridurala, larg utilizata la gravide in postoperator dupa operatia cezariana, dar nu numai.
Pentru viitor, alaturi de metodele farmaceutice de tratament al durerii, vom lua in calcul si utilizarea altor metode (hipnoterapia, electroacupunctura) care de-a lungul timpului si-au dovedit eficacitatea, atat in tratarea durerii acute, cat mai ales in durerea cronica, neuropata.

Dr.Emilia Dragulin
Medic primar ATI
Doctor in stiinte medicale

ÎNGRIJIREA ȘI SUPRAVEGHEREA SARCINII

O îngrijire prenatală bună poate îmbunătăți semnificativ calitatea sarcinii. Ideal, îngrijirea prenatală ar trebui să înceapă înainte ca femeia să rămână gravidă printr-o consiliere preconceptională ce cuprinde:
o determinarea riscurilor preconceptionale,
o a riscului genetic ,
o determinarea imunizării la rubeola,,
o a prezenței infecției cu virus hepatic B, C
o precum și efectuarea de hemoleucogramă,
o screening pentru sifilis, toxoplasma, chlamydia, HIV .
Ținta îngrijirii prenatale o reprezintă monitorizarea fătului și a mamei , descoperirea sarcinilor cu risc crescut, precum și explicarea nevoilor nutriționale , restricții ale activității, rezolvarea neplăcerilor ce apar pe parcursul sarcinii- grețuri matinale, urinări frecvente, dureri lomboabdominale, constipație.
Consulația prenatală începe printr-o anamneză, examen clinic general, analize laborator, examen obstetrical ce identifică factori de risc - anomalii vulvovaginale, tumori cervicale, uterine, anexiale.
Analize de laborator cuprind- hemoleucograma, grup sangvin, Rh, glicemie, serologie HIV, sifilis, serologie TORCH- toxoplasma, rubella, citomegalovirus, virus herpetic, sumar urină, urocultură, frotiu Babeș Papanicolau, culturi col- chlamydia, mycoplasma, ureaplasma.
Ecografia stabilește diagnosticul de sarcină precum și numărul de embrioni.
Medicul trebuie informat despre orice afecțiune cronică a gravidei precum diabet zaharat, astm bronșic, hipertensiune arterială, alergii, depresie etc precum și despre tratamentele urmate de gravidă întrucât , în unele cazuri, ar trebui să se schimbe sau să se renunțe la tratament, mai ales în cursul primului trimestru de sarcină pentru a reduce riscurile asupra fătului.
Pacientele trebuie sfătuite să renunțe la consumul de alcool sau fumat și încurajate să aibă un regim de viața și nutriție echilibrate. Acidul folic ar trebui administrat 3 luni înainte de concepție dar și până la 12 săptămâni de sarcină pentru a preveni dezvoltarea defectelor de tub neural.
Consultațiile prenatale cuprind examenul clinic al gravidei dar și determinări paraclinice .
Vizitele prenatale se efectuează lunar în primele 32 săptămâni, bilunar între 32 si 36 săptămâni și săptămânal de la 36 la 40 de săptămâni.
Examenul clinic cuprinde măsurarea greutătii, tensiunii arteriale, măsurarea fundului uterin și a circumferinței abdominale și măsurarea BCF- bătăi cardiace fetale, a lichidului amniotic. După 36 săptămâni tușeul vaginal stabilește starea colului uterin, prezentația, pelvimetria internă.
Paraclinic, gravida va efectua analize de sânge și urină în fiecare trimestru al sarcinii, culturi din col pentru determinarea streptococului grup B la 36 săptămâni.
Examenul ecografic în sarcină începe prin depistarea sarcinii, viabilitatea embrionului, apoi între 11- 13 săptămâni bitest- evaluarea riscului statistic de sdr. Down, între 20- 22 săptămâni ecografia de depistare a malformațiilor fetale, 30- 32 săptămâni- evaluarea creșterii fetale, 36 săptămâni - evaluarea creșterii fetale , stabilirea prezentației și poziției fătului, starea placentei.


Dr Daniela Dragomir
Medic specialist obstetrica ginecologie

© Spital Lotus 2017. Toate drepturile rezervate. Site realizat de Aimee Advertising
Vizitaţi pagina noastră de Facebook: Spital Lotus pe Facebook